Despre noi

Gaitano Company este o firmă românească, specializată în importul de produse alimentare, în special dulciuri şi distribuţia acestora pe piaţa din România, prin reţeaua proprie de distribuţie.

În cei 15 ani de existență am reușit să ne impunem pe piața din România prin produsele noastre excepționale, o etică de business impecabilă și pasiune pentru tot ceea ce facem.

Avem distribuţie exclusivă, pentru brandurile importate de noi, reprezentând cu succes companii din Polonia, Ucraina, Moldova, Turcia şi China. Mărfurile din portofoliul nostru, sunt produse în condiţii de standard european de către firme de renume din ţara de origine.

Suntem atenți la trendurile din piață, dar și la dorințele partenerilor noștri actualizând permanent gama de produse cu sortimente noi, delicioase, la preţuri competitive și la cele mai înalte standarde de calitate. Echipa noastră, împreună cu partenerii noştri, lucrează zi de zi pentru a aduce pe masa consumatorilor ”O nebunie de dulciuri”.

Brandurile noastre

Beneficiile pe care le oferim

ECHIPA

Gaitano Company este mai mult decât o companie, este o echipă de oameni cu o vastă experiență. Aplicăm cele mai optime metode pentru a ajunge la îndeplinirea cerințelor clientului.

CALITATE

Putem menține încrederea clienților și a consumatorilor noștri doar dacă produsele noastre sunt în mod consecvent de o înalta calitate.

PROMPTITUDINE

Agenții noștri cunosc foarte bine zonele unde livrează și au un program pus la punct astfel încât produsele să ajungă la dumneavoastră la timp.

AFLĂ PRIMUL DE OFERTELE NOASTRE

Vom folosi responsabil adresa ta de e-mail
și te poți dezabona oricând.


ÎNSCRIE-ȚI MAGAZINUL

Devino distribuitor Gaitano și beneficiază de avantajele noastre.

Înscriere magazin